Viața Maicii Domnului în tradiția bizantină

Relativa puținătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât și discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei Maria. Făptură de taină și delicatețe, Maica Domnului n-a lipsit niciodată din predica apostolilor și din conștiința Bisericii creștine, chiar dacă taina ei s-a transmis fiilor Bisericii mai cu seamă pe calea tradiției orale nescrise.Tradițiile privitoare la nașterea, viața și adormirea Fecioarei Maria, fixate inițial în scris sub forma literară a unor texte atribuite apostolilor, au fost sintetizate în Bizanțul secolelor VII–IX într-o serie de Vieți ale Maicii Domnului redactate de Maxim Mărturisitorul, de Epifanie Monahul și Simeon Metafrastul.

 Aceste trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului au cunoscut o mare popularitate în vechea lume bizantină și ortodoxă. Ele au satisfăcut și satisfac în continuare pe deplin curiozitatea și interesul, precum și evlavia mulțimilor de monahi și credincioși față de Născătoarea de Dumnezeu și Pururea-Fecioară Maria, al cărei supranume Theotokos rezumă, potrivit Sfântului Ioan Damaschinul († 749), întregul mister al Economiei mântuirii, și a cărei viață îndumnezeită este, cum spunea Sfântul Ambrozie al Milanului († 397), „o regulă pentru noi toți”.*Volumul de față reproduce integral conținutul cărții apărute în anii 2001 și 2007 sub titlul: Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul și Maxim Mărturisitorul, Trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului.