Ştiinţa rugăciunii
- Broșatformat
- 152pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2008apariție
Despre carte
Învatam să ne rugăm după cărțile de rugăciuni, rugându‑ne prin mijlocirea rugăciunilor gata făcute, predanisite nouă de către Domnul și de către Sfinții Părinți care au sporit în rugăciune. Nu trebuie să ne oprim însa aici: trebuie să tindem înainte și, după ce am învățat să ne întoarcem cu mintea și cu inima către Dumnezeu având ajutor din afară, trebuie să facem experiențe și ale propriei înălțări către Dumnezeu, să ajungem la aceea că sufletul singur, cu spusele sale, să între în împreuna‑vorbire cu Dumnezeu prin rugăciune, singur să se înalțe către Dânsul și să‑I descopere și să‑I mărturisească ce e în el și ce dorește el. Și cu asta trebuie deprins sufletul.
Descoperă mai multe cărți scrise de Sf. Teofan Zăvorâtul
Dacă ți-a plăcut cartea Ştiinţa rugăciunii, scrisă de Sf. Teofan Zăvorâtul, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Învăţături despre mersul la biserică , Sophia Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Șirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David , Sophia Despre biruirea păcatului , Sophia
Compară prețurile
1 din 2 librării au în stoc această carte.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 12,06 RON | În stoc | Vezi |
| BookZone | 12,00 RON15,00 RON−20% | Indisponibil |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















