Jurnalul Aurorei Serafim
- Broșatformat
- 240pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2018apariție
Despre carte
Sidonia Drăguşanu s-a născut la Bucureşti, a debutat în presă în 1933 şi în proză în 1934. De-a lungul carierei a scris mai multe romane, piese de teatru care s-au jucat în teatrele bucureştene şi din ţară până în anii 80, cărţi pentru copii.
A avut emisiuni la radio şi TV. „Jurnalul Aurorei Serafim" este al treilea roman al Sidoniei Drăguşanu, publicat în 1957, la mult timp după debut („Într-o gară mică", 1934) şi chiar după cel de-al doilea roman („Una din noi e de prisos", 1947).
Al patrulea roman („Dragoste rea", 1960) avea să fie şi ultimul, după care s-a dedicat în întregime teatrului şi cărţilor pentru copii. Publicarea romanului de faţă face parte dintr-o iniţiativă mai amplă, a familiei, de reeditare a operei Sidoniei Drăguşanu, în încercarea de a o readuce în atenţia publicului pe una dintre cele mai apreciate autoare din anii 40-60.
„Ne aflăm în faţa unui roman care analizează slăbiciunile societăţii în care trăim. în care o femeie divorţată este curvă. în care un bărbat cu doi copii nu e de luat. în care un doctor fără nicio hangara e mai preferabil decât unul cu doi copii. Suntem într-o formulă foarte falsă despre realităţile vieţii. Romanul asta arată, falsitâţile societăţii." Ioana Crăciunescu, actriţa care a întruchipat-o pe Aurora Serafim pe ecrane, în filmul „Să-ţi vorbesc despre mine" (1987).
Descoperă mai multe cărți scrise de Sidonia Drăgușanu
Dacă ți-a plăcut cartea Jurnalul Aurorei Serafim, scrisă de Sidonia Drăgușanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Doamna cu ochelari negri , Hoffman Într-o gară mică , Hoffman
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 14,27 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









