Regina Americii (Vol. 1)
- Broșatformat
- 528pagini
- ~13 orelectură est.
- Românălimbă
- 2020apariție
Despre carte
O poveste cutremurătoare pentru cei neinițiați în arta iubirii fără limite – îi va face chiar și pe cei mai pasionali amanți să roșească. Nu este o carte pentru cei ce nu gustă deliciul acțiunii explicite și cred că iubirea care consumă trupuri și emoții este doar între femei și bărbați.
„Regina Americii”, primul volum din seria „Camelot”, este povestea legendară a regelui Arthur văzută prin lentila prezentului provocator și lipsit de inhibiții. Este povestea în care cavalerii triunghiului amoros sunt prinși în bătălia seducției, a iubirii, a geloziei și a dorințelor arzătoare.
I-a fost frântă inima de două ori. Greer și-a promis că nu o să mai iubească niciodată. Totul până când se află față în față cu vicepreședintele și președintele. Acum, Greer este blocată între trecut și prezent, între plăcere și durere, între cei doi bărbați care tânjesc după atingerile sale, experimentând profunzimea iubirii dincolo de orice limită. Poate credeai că nu te mai poate surprinde nimic după „Confesiunea unui preot”. Că ești pregătit. Că nimic nu poate fi mai savuros sau mai păcătos. Dar era doar preludiul pentru ceea ce urmează. Odată ce depășești limitele, este greu să te mai întorci la normal sau să îți dorești mai puțin. Iar Sierra Simone nu dezamăgește niciodată.
Descoperă mai multe cărți scrise de Sierra Simone
Dacă ți-a plăcut cartea Regina Americii (Vol. 1), scrisă de Sierra Simone, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 62,37 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.













