Ghidul vechi al vrăjilor, farmecelor și blestemelor (Vol. 2)
- Broșatformat
- 208pagini
- ~5 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
„Mare e grădina Ta, Doamne!”… dar, atunci când e vorba (și) de Satana și de interpușii lui, vom putea observa că „grădina” cu pricina este încă și mai cuprinzătoare, cuprinzând vrăji misterioase, dar și practici oculte periculoase, descântece și invocări malefice, farmece și influențări ale ursitei, „făcături” și „mersul prin fum” etc. Istoric vorbind, de la șamanii daci la Mama Omidă, vrăjitoria a funcționat pe aceste tărâmuri neîntrerupt, demonstrând apetitul special pentru supranatural al poporului de pe aceste meleaguri, dar și cortegiul înspăimântător al întâmplărilor tragice care au însoțit deopotrivă magia albă și magia neagră, adesea transformându-se într-un reînnoit pariu cu moartea și pierderea speranței la o posibilă Mântuire…
Oameni simpli sau oameni însemnați, mireni, dar și înalți prelați, păcătoși, dar și suflete neprihănite – cu toții pot cădea pradă blestemelor, afuriseniilor, anatemelor sau – cu un termen liturgic arhaic – „proclețiilor”. Dincolo de considerațiile rațional-științifice care le clasează ca pe niște superstiții, mulțimea cazurilor petrecute în decursul istoriei, dar și în contemporaneitate arată că, în fapt, blestemele există și chiar adesea funcționează, aducând cu ele consecințe tragice…
Vatră a unor civilizații bogate, dar și văd milenar pentru trecerea a zeci de valuri migratoare, teritoriul României este suprasaturat de comori arheologice, veritabile tezaure artistice și istorice din metale prețioase, de multe ori în piesele de aur și argint fiind incrustate nestemate. Descoperite de multe ori din pură întâmplare, aceste bogății fabuloase au adus cu ele o serie teribilă de nenorociri! Se spune, de altfel, că orice asemenea comoară vine „la pachet” împreună cu un blestem îngrozitor, care, odată ignorat, dezlănțuie pe loc demonii…
Descoperă mai multe cărți scrise de Silviu Leahu
Dacă ți-a plăcut cartea Ghidul vechi al vrăjilor, farmecelor și blestemelor (Vol. 2), scrisă de Silviu Leahu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Aproape totul despre... Marile războaie care au schimbat istoria lumii , Neverland Aproape totul despre... Căsătorii șocante și divorțuri tragice în elită lumii de ieri și de azi , Neverland Aproape totul despre... Serviciile secrete ale lumii , Neverland
Compară prețurile
2 din 2 librării au în stoc această carte · economisești până la 14,19 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 22,70 RON36,89 RON−38% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 36,89 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















