Cimitire evreieşti din Bucovina (în limba ucraineană)
- Cartonatformat
- 112pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2009apariție
Despre carte
Acest ghid ilustrat prezintă 15 cimitire evreiești din nordul Moldovei, care au fost selectate de autor având drept criteriu situarea lor în localități mai puțin cunoscute de turiști, foarte apropiate de traseul turistic frecventat al mânăstirilor din nordul Moldovei. Cele 15 situri menționate mai sus sunt înfățișate cititorului printr-o relatare succintă dar riguros documentată, însoțită de fotografii de o rară frumusețe ale unor „locuri liniștite ce radiază singurătatea și tragismul” de la colectiv la individual și vice-versa, ce scriu în frânturi de o clipă istoria unui om și transcend în istoria unei comunități și a unui loc. De remarcat felul în care cele descrise sunt ancorate în peisajul local și în cadrul cultural – istoric, care reprezintă specificul vieții evreiești din această regiune. Evident, este benefică extrapolarea la destinul înfloritor, complex și tragic al evreilor din România. Autorul consideră că obiectul Cărții este de o relevanță însemnătate istorică, culturală, etică și religioasă, servind astfel că girant moral pentru eforturile noastre de a include elemente semnificative ale moștenirii cultului mozaic în Patrimoniul Național. Mare parte a fotografiilor prezentate de autor au o conotație de peisaj romantic dar ilustrează din nefericire și o anumită degradare a acestor cimitire, datorată în primul rând faptului că marea lor majoritate se află în locații în care populația evreiască este inexistentă astăzi, cât și uzurii firești impuse de timp și de condițiile climaterice. Prin publicarea acestui ghid turistic Simon Geissbühler face un pas important, prezentând publicului larg o serie de localități minunate. Domnia să deschide, astfel, noi dimensiuni pelerinajului spiritual, adresându-se aparținătorilor tuturor credințelor și orientărilor religioase, care doresc să intuiască nemijlocit frumusețea, semnificația istorică și vitalitatea cimitirelor evreiești din Bucovina.
Descoperă mai multe cărți scrise de Simon Geissbühler
Dacă ți-a plăcut cartea Cimitire evreieşti din Bucovina (în limba ucraineană), scrisă de Simon Geissbühler, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cimitire evreieşti din Bucovina , Noi Media Print Cimitire evreieşti din Bucovina / Jewish Cemeteries of Bucovina (engleză) , Noi Media Print Cimitire evreieşti din Bucovina / Judische Friedhofe der Bukowina (germană) , Noi Media Print
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 60,16 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.