Graţie, călăuzire şi daruri. Binecuvântări sacre pentru a vă lumina calea
- Broșatformat
- 280pagini
- ~7 orelectură est.
- Românălimbă
- 2015apariție
Despre carte
Cel mai important scop al nostru în viaţă este să ne eliberăm de tiparele limitatoare al egoului şi ale sufletului, care ne ţin înlănţuiţi în suferinţe şi lipsiţi de putere. Imediat ce vom face asta, ne vom da seama că suntem adevărate spirite sfinte. Această călătorie poate părea copleşitoare – chiar imposibilă – dacă nu obţinem acces la cele trei binecuvântări sacre ale spiritului, oferite nouă de Dumnezeu. Fără ele nu am reuşi.
Aceste trei binecuvântări sacre sunt graţia lui Dumnezeu, călăuzirea lăuntrică şi darurile personale.
Graţia ne înalţă dincolo de propriile noastre capacităţi, călăuzirea lăuntrică ne arată calea, iar darurile personale sunt resurse – interne şi externe – date nouă pentru a reuşi la fiecare pas. Depinde de noi să cerem aceste binecuvântări sacre şi acum trebuie să o facem mai mult decât oricând. Această carte vă va arăta cum.
Prin folosirea lecţiilor zilnice, a rugăciunilor specifice, a intenţiilor personalizate şi a unor mantre puternice, vă veţi bucura de aceste binecuvântări în fiecare zi din viaţă. Deschideţi pur şi simplu această carte şi cereţi chiar acum aceste binecuvântări sacre. Folosiţi-o zilnic pentru a primi binecuvântările şi călăuzirile necesare drumului înapoi acasă.
Descoperă mai multe cărți scrise de Sonia Choquette
Dacă ți-a plăcut cartea Graţie, călăuzire şi daruri. Binecuvântări sacre pentru a vă lumina calea, scrisă de Sonia Choquette, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Ascultă-ți vibrația , For You
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 30,12 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









