Fascinantul Ion Barbu
- Broșatformat
- 328pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2007apariție
Despre carte
„Cine, în ce sens şi în ce măsură mai poate fi astăzi, cu adevărat, interesat de poetul lon Barbu, de matematicianul Dan Barbilian? Poezia lui care, îndată după apariție, a reprezentat codul secret prin care se recunoşteau între ei câţiva aristocrați ai spiritului, parola prin care se selectau detaşându-se astfel de cei înrobiți lipsei de cultură estetică, acea poezie a fost mai apoi obligată să suporte, în mod insistent şi repetat, agresiunile unor exegeți de profesie care s-au străduit să deschidă hoţeşte lacătele ei menite a rămâne închise definitiv. A urmat malaxorul comentariilor şcolare cu rezultatul sigur de a o face hidoasă în ochii celor mulți. Să ne imaginăm pentru o clipă ce efect extraordinar ar putea să aibă respectiva poezie asupra cuiva care, perfect instruit din punctul de vedere al esteticii moderne, al poeticii de ultimă oră, ar avea şansa de a nu fi trecut prin tot acel calvar al comentariilor critice, de specialitate şi şcolare, şi ar fi beneficiarul unui prim contact cu această lirică, neprevenit prin nimic, izbit direct de toată colosala ei prospețime genuină. Cât de insolită, cât de exotică i-ar apărea ea aceluia?! Abia un atare ins ar putea să realizeze în ce constă valoarea ei, ca efect al măiestriei artistice, dar şi al metafizicii incluse...”
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 50,74 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







