Karma Yoga
- Broșatformat
- 167pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2006apariție
Despre carte
Karma Yoga, deoarece trebuie să fie prezentată la început sub denumirea sa originală, este una dintre cele patru mari ramuri Yoga aşa-numite clasice ale Orientului. Cu toate că mulţi cercetători ai gândirii hinduse o consideră, uneori, ca fiind mai puţin veche decât Jnana Yoga şi Raja Yoga, ea reprezintă totuşi un punct de plecare şi o parte esenţială a învăţăturilor cuprinse în Bhagavad Gita, acest aspect conferindu-i o garanţie suficientă de autenticitate.
Ca de altfel toate celelalte forme de Yoga, şi Karma Yoga, la rândul său, are drept scop esenţial şi final, dacă nu unic, uşurarea şi accelerarea evoluţiei spirituale a celui care o practică cu consecvenţă. Ea se diferenţiază însă de celelalte forme de Yoga în sensul că, încă de la început, poate fi practicată mai mereu, toată ziua, fiind aplicabilă în toate activităţile specifice omului, în timp ce Bhakti Yoga, la imensa majoritate a indivizilor, nu poate fi abordată decât la un stadiu foarte avansat de practică, iar Jnana Yoga şi Raja Yoga (împreună cu varianta sa de bază, Hatha Yoga) nu pot fi practicate decât într-o anumită perioadă a zilei, un anumit interval de timp. Din această cauză, putem vedea în Karma Yoga, pe drept cuvânt, o formă instantanee de Yoga a vieţii de zi cu zi.
Descoperă mai multe cărți scrise de Swami Shivananda
Dacă ți-a plăcut cartea Karma Yoga, scrisă de Swami Shivananda, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Samadhi Yoga , Firul Ariadnei Cucerirea fricii , Firul Ariadnei Dhyana Yoga , Firul Ariadnei
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 31,71 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








