Studiul China
- Broșatformat
- 528pagini
- ~13 orelectură est.
- Românălimbă
- 2012apariție
Despre carte
În ciuda măsurilor luate, sănătatea Americii se degradează de la o zi la alta. Deşi cheltuim mai mulţi bani pe cap de locuitor pentru îngrijirea sănătăţii decât orice altă societate din lume, două treimi dintre americani sunt supraponderali, iar peste 15 milioane sunt diabetici, numărul lor crescând cu mare viteză. Bolile de inimă au o incidenţă la fel de mare ca acum treizeci de ani, iar războiul împotriva cancerului, declanşat în anii ‘70, s-a dovedit a fi un eşec lamentabil. Jumătate din americani au o problemă de sănătate care necesită prescrierea de medicamente în fiecare săptămână, şi peste 100 de milioane de americani au valori prea mari ale colesterolului.
Pentru ca lucrurile să fie şi mai rele, copiii şi tinerii americani tind să se îmbolnăvească începând de la vârste din ce în ce mai fragede. O treime din copiii americani sunt supraponderali sau prezintă riscul de a deveni supraponderali. Un număr din ce în ce mai mare dintre ei cad pradă unei forme de diabet care până nu demult putea fi găsită numai la adulţi, după care sunt îndopaţi cu medicamente.
Iar cauza tuturor acestor probleme este de fiecare dată aceeaşi: masa de dimineaţă, masa de prânz şi masa de seară.
Studiul China prezintă un mesaj clar şi concis de speranţă, risipind multe mituri şi dezinformări legate de starea de sănătate. Dacă doreşti să fii sănătos, schimbă-ţi dieta alimentară.
Descoperă mai multe cărți scrise de T. Colin Campbell
Dacă ți-a plăcut cartea Studiul China, scrisă de T. Colin Campbell, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Studiul China. Carte de bucate , Adevăr divin Studiul China – Colecţia de reţete a vedetelor , Adevăr divin
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 67,29 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








