Plăcerea spectacolului

mircea stepan

„e tîrziu. se doarme. părinți, copii, verișori. și popa. se doarme. nu stele, nu apusuri arctice. nu maria callas. mai am un sfert de răchie și prea multă apă. și saint-john perse. e prea fain ca să fie adevărat. nu chem pe nimeni. nu mă cheamă nimeni. nu ascult nimic. nu se aude nimic. în sala de bal nu dansează nimeni. citesc și beau, beau și citesc. dacă acum aș încerca să te îmbrățișez nu s-ar întîmpla nimic. ar fi scîrbă versus scîrbă. și scîrba ar traversa acest fragil univers pe piciorușe de păianjen. nu te cunosc, nu mă cunoști. rafturile cu cărți nu vor însemna nimic, nimic, doar o greutate-n casă. e atîta religie pe planeta asta încît e imposibil ca unii să nu le dea altora-n cap. am repetat-o privind răsăritul cărămiziu (neon imens arzînd lumea)”