Căsătorie de plăcere
- Broșatformat
- 240pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2017apariție
Despre carte
Amir, prosper negustor din Marocul anilor ’50, pleacă într-o călătorie lungă. Abia ajuns la Dakar, urmând cutuma islamică, o alege pe Nabou pentru o „căsătorie de plăcere“, dar se trezește îndrăgostit și începe o altă viață cu această a doua soție, trăită în paralel cu existența de familie… Destinele se amestecă, așa cum se amestecă albul și negrul, frumosul și urâtul, binele și răul, iubirea și ura. La fel, credințele, tabuurile, convingerile, prejudecățile.
Scriind povestea a două generații într-un roman care are parfumul tare al mirodeniilor, Tahar Ben Jelloun privește de aproape dragostea, fericirea, istoria.
„Când Amir e aici, sunt cu totul a lui; nimeni nu îndrăznește să se ia de mine. Atârn drapelul marocan pe acoperiș și ard tămâia paradisului. Toată lumea știe că a sosit bărbatul meu. Vecinele vin să-mi ureze fericire și belșug; nu-mi fac niciun rău, deși mă invidiază. Mă pregătesc două zile ca să-l întâmpin și să mă dăruiesc lui trup și suflet. Mă port altfel, simt cum devin altă femeie, îi aparţin și îmi place sentimentul de a fi a lui, în întregime a lui. Poate că situaţia asta nu o să dureze, poate că moralitatea nu e respectată. Mă aflu azi la poalele tale, agăţată de rădăcinile tale, o, Hagi Baba, sunt slabă și mă supun voinţei tale! De fiecare dată când vine, Amir mă duce la scribii din moschee, să întocmească un contract de căsătorie temporară. Cred că se numește «căsătorie de plăcere». Amir vrea neapărat să-și respecte religia. Eu n-am nimic de zis; el mă răsfaţă, iar eu mă îngrijesc foarte bine de el.”
Descoperă mai multe cărți scrise de Tahar Ben Jelloun
Dacă ți-a plăcut cartea Căsătorie de plăcere, scrisă de Tahar Ben Jelloun, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Fericirea conjugală , Nemira Le racisme expliqué à ma fille + Audio + App (Niveau un A1) , Black Cat Cideb Mierea și amarul , Nemira
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 45,19 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.













