Singur. Viața lui Mihail Sebastian
- Broșatformat
- 240pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
„Viața e simplă” era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre.
Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire.
Descoperă mai multe cărți scrise de Tatiana Niculescu
Dacă ți-a plăcut cartea Singur. Viața lui Mihail Sebastian, scrisă de Tatiana Niculescu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cine mi-a ucis fiul? , Humanitas Fiul lui Dumnezeu? , Humanitas Iubirea din oglindă , Humanitas
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 47,92 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















