Scrieri 4. Darul desăvârșit & Cetatea sub asediu & Pe ce lume trăim
- Cartonatformat
- 720pagini
- ~18 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
Într-o pătrunzătoare radiografie a lumii contemporane, Teodor Baconschi, unul dintre cei mai subtili observatori ai evenimentelor ce reconfigurează relațiile internaționale la începutul secolului al XXI-lea, investighează energiile intelectuale pe care civilizația creștină ar putea miza într-un moment de răscruce al evoluției sale, precum și strategiile de rezistență spirituală în fața marilor provocări ale istoriei.
Eseurile și textele publicistice reunite în volumul de față constituie, deopotrivă, o stăruitoare pledorie pentru reafirmarea virtuților și normelor morale înscrise în fibra adâncă a umanității, dar și a unor idei și simboluri ce așază realitățile cotidiene în siajul imaginarului cultural ori sub auspiciul unei hermeneutici religioase menite să inițieze noi forme de dialog ale creștinismului cu științele și mentalitățile zilelor noastre.
Analiza atentă a contextului sociocultural, inclusiv prin recursul la cărți și experiențe de viață cu totul remarcabile, relevă cu luciditate ideea că, în această eră a globalizării, trebuie să acordăm prioritate factorului uman și nesfârșitelor sale resurse interioare.
Descoperă mai multe cărți scrise de Teodor Baconschi
Dacă ți-a plăcut cartea Scrieri 4. Darul desăvârșit & Cetatea sub asediu & Pe ce lume trăim, scrisă de Teodor Baconschi, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Turn înclinat , Curtea Veche 111 incursiuni în Cotidianul românesc , Curtea Veche Iubirea din oglindă , Humanitas
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 36,10 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















