Minunata lume
- Cartonatformat
- 256pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2019apariție
Despre carte
„Orice primă carte a unui poet autentic este un eveniment. Mai precis, un miracol. Căci asemenea actului Genezei, îi deschide celui care o ia în mâini o lumină, o lume nouă, nebănuită, cu luminile şi întunericul ei, cu fiinţele ei, vii şi neînsufleţite, mişcându-se după legi necunoscute până atunci, dar deodată înţelese ca fiind necesare şi impunându-se cititorului ca ineluctabile. O astfel de minune – nebănuită până în clipa revelaţiei ei – este cartea de debut a tânărului poet Teodor Dună, care-şi afirmă aici, dincolo de ezitările de aşteptat la o primă apariţie în volum, o vocaţie de adevărat creator şi îşi începe, fără îndoială, o carieră, nu de virtuoz, ci de artist, pe deplin stăpân pe mijloacele proprii de expresie şi de deschizător de noi perspective în arta mărturisirilor sincere care ar trebui să fie poezia. [...] Lectura poemelor lui Teodor Dună mi-a arătat că poezia există şi trăieşte, că ea poate, pe neaşteptate şi atunci când nu mai părea posibilă vreo minune, să-şi facă auzită vocea, ieşind din tăcerea şi întunericul unde s-ar fi zis că nimic nu mai dăinuie, şi că această voce ţi se adresează – şi te obligă să-i răspunzi – sau să încerci să-i răspunzi.” (Mircea Ivănescu, 2002)
Descoperă mai multe cărți scrise de Teodor Dună
Dacă ți-a plăcut cartea Minunata lume, scrisă de Teodor Dună, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor O precizie cu adevărat înspăimântătoare , Tracus Arte Flașneta Babel , Nemira Înainte de sfârșit e totdeauna prea devreme , Humanitas
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 24,31 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







