Sfarsitul competentei
- Broșatformat
- 352pagini
- ~9 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
Expunerea la informații în era tehnologiei alimentează un egalitarism intelectual narcisist și orientat greșit, care afectează negativ orice tip de dezbatere. Astfel, omul de rând care își culege informațiile de pe internet ajunge să se creadă la fel de competent în medicină ori diplomație ca specialiștii din domeniile respective. Toate opiniile, inclusiv cele mai ridicole, se cer a fi luate în serios și orice contrazicere a acestei teze este respinsă drept elitism nedemocratic. Printre motivele respingerii experților, Tom Nichols enumeră accesibilitatea internetului, apariția modelului satisfacției clientului în cadrul studiilor superioare și transformarea industriei media într-o mașină de divertisment non-stop. În loc să formeze un public educat, diseminarea tot mai democratică a informațiilor face ca o armată de cetățeni furioși și prost informați să nege realizările intelectuale, iar în acest context înseși instituțiile democratice riscă să devină victimele populismului sau ale tehnocrației. Sfârșitul competenței analizează acest fenomen și avertizează cu privire la pericolele care amenință stabilitatea și supraviețuirea democrației moderne în era informației, cea de-a doua ediție incluzând și exemple elocvente oferite de stilul de conducere al președintelui american Donald Trump și de pandemia de COVID-19.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 59,10 RON62,37 RON−5% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








