Pana nu se sterg amintirile. Seria Pana nu se raceste cafeaua Vol.3
- Broșatformat
- 288pagini
- ~7 orelectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
Până nu se şterg amintirile, al treilea roman din seria Până nu se răceşte cafeaua, îi poartă pe cititori într-o altă cafenea, care aparţine însă aceleiaşi familii Tokita, deţinătoarea harului de a-i trimite în trecut sau în viitor pe acei clienţi a căror împăcare depinde de câteva cuvinte pe care le pot schimba cu cei dragi la o cafea, în răstimpul scurt pe care-l au la dispoziţie până când cafeaua se răceşte.
La poalele muntelui Hakodate din nordul Japoniei, cafeneaua Donna Donna este celebră pentru panorama fermecătoare asupra portului Hakodate. Dar asta nu e totul. La fel ca încântătoarea cafenea Funiculi Funicula din Tokyo, Donna Donna oferă clienţilor săi experienţa excepţională de a călători în timp.
Pe lângă reîntâlnirea câtorva feţe familiare din precedentele romane ale lui Toshikazu Kawaguchi, cititorii vor face cunoştinţă cu alte personaje şi cu alte patru poveşti emoţionante. O fiică îşi învinuieşte părinţii pentru că au murit şi au lăsat-o singură. Un comediant suferă încă pentru pierderea iubitei lui soţii. O soră mai mare este copleşită de durerea pierderii. Un tânăr îşi descoperă dragostea pentru prietena din copilărie atunci când este prea târziu.
Regulile călătoriei în timp sunt cele deja cunoscute. Cea mai importantă este să bei cafeaua până nu se răceşte, altfel rămâi blocat în afara timpului. Iar regula cea mai crudă este că, orice ai face în acele câteva minute, prezentul nu poate fi schimbat.
Până nu se şterg amintirile este o invitaţie la o cafea alături de câteva personaje ale căror poveşti ne vor încălzi inimile şi ne vor aduce un strop de înţelepciune. Pentru a treia oară, Kawaguchi ne pune întrebarea: ce-ai vrea să schimbi dacă ai călători în trecut şi ai şti că nu poţi să schimbi prezentul?
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 43,99 RON54,99 RON−20% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.











