Ideile fundamentale ale culturii
- Broșatformat
- 96pagini
- ~2 orelectură est.
- Românălimbă
- 2026apariție
Despre carte
Viaţa e o potenţă energetic-spirituală cvasi-infinită. Ea e susceptibilă, spiritual, de o aşa de uriaşă intensificare, încât fiecare ceas al unei vieţi omeneşti poate cuprinde o eternitate de gânduri și sentimente. Ce e însă a trăi? E singura realitate sublimă la care poate aspira omul. Este eternizarea vieţii prin toate mijloacele energiei omeneşti, întru ritmul spiritual. Este biruinţă împotriva morții. Este veșnicia în crearea noastră, adică armonizarea noastră cu cosmicul, purtător în esenţa lui a vieţii nepieritoare.
Realitatea supremă care condiționează viața omenească ultrabiologică este conflictul dintre individual şi social. La început, în „prima zi a creației”, s-a născut socialul: din socializarea spontană, care fiind inconștientă și luptând de la egal la egal, a biruit elementul inconştient al individualismului biologic. Acest individualism a fost apoi ținut în frâu prin tirania socială a mitului, a limbii, a consuetitudinii, a religiei, a războiului. „În a doua zi a creaţiei” s-a născut individualul ultrabiologic: din socializarea prin educaţie, care relevând inegalitatea aptitudinilor umane, a dus la selecția personalităţilor creatoare. Individualismul aristocratic a ţinut în frâu socialismul gregar prin tirania voinței unitare, instinctiv organizate, a individului erou, care a impus autoritatea sa, puterea sa, strălucirea sa, garantând siguranța individului slab prin justiție şi teroare.
Societatea nu e un rezultat, ci o perpetuă devenire. Ea nu e o entitate biologică, ci una ultrabiologică, pe care o vom numi spirituală. Linia infinită a devenirii sociale este fixată de mersul conflictului între cele două categorii primare în luptă: individualul biologic şi socialul (adică individualul ultrabiologic). Nu individualul stă deci la baza socialului, întrucât nu se poate naşte din categoria biologică o categorie spirituală (o vom numi etică), aceste două categorii fiind heteronome, ci socialul - urmare a unor instincte primare omeneşti, antibiologice - stă la baza individualului, întrucât ambele sunt categorii etice, dintre care una, socialul, este o entitate eficientă, cauzală și productivă, cealaltă, individualul, e o entitate dependentă, subsecventă şi produsă: individualul e forma de exprimare concretă a socialului, care în el însuşi nu constitue un organism, ci un complex culturo-genetic.
Descoperă mai multe cărți scrise de Vasile Pârvan
Dacă ți-a plăcut cartea Ideile fundamentale ale culturii, scrisă de Vasile Pârvan, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Datoria vieții noastre , Lambodar Ritmul istoric , Lambodar
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 16,87 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










