Religia in epoca romantica. Un imaginar al Absolutului

Cartea se construiește pe conștiința triplei unități romantice: filosofie, artă și religie, postulate de Hegel ca domenii fundamentale ale spiritului. Pe tărâmul ideilor, subiectivitatea, infinită în sine, este reflexul Absolutului, spiritul lui Dumnezeu. Sensul vieții constă în comuniunea ființei umane cu ființa divină, omul fiind imaginea pământeană a acesteia. În epoca romantică, religia aduce, în esența ei, chemarea infinitului. (VASILE VOIA) „Religie de exigență și intimitate, religie fără biserică, în stare brută. Cercetare în afara instituțiilor, colocviu singular al sufletelor cu Dumnezeu, experiență a pericolului reprezentat de Dumnezeu, până la limitele în care Ființa și Neantul se leagă într-o comuniune ce scapă cuvântului uman.” (GEORGES GUSDORF)