Primii pași in managementul echipei
- Broșatformat
- 256pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
„Obiectivul acestei cărți este să îi ajute pe managerii aflați la început de drum să se descurce în diverse situații cu care se vor confrunta în noul lor rol. Cartea abordează abilități de bază ale rolului de manager, de care acesta are nevoie în munca de zi cu zi. Sunt probleme cu care eu m-am întâlnit și pe care le-am regăsit confirmate și de alții în cărți și în articole de pe internet. Nu am scris nici măcar un rând despre ceva de care să nu mă fi lovit, nu mi-am dat cu părerea despre lucruri pe care nu le cunosc. De asemenea, nu am pretenția că am epuizat în carte toate situațiile cu care s-ar putea întâlni un manager în parcursul lui profesional.
Cartea se dorește a-i fi de folos oricărui manager începător, indiferent de industria în care lucrează, indiferent de vârstă, indiferent de educație și de experiență profesională. Îl încurajez pe fiecare manager aflat la început de drum să nu se oprească la această carte, ci să caute răspunsuri și în alte cărți, cărți scrise de oameni care au practicat această meserie și care și-au distilat experiența și educația în texte deosebit de valoroase.
Cartea poate fi citită și de cei care își doresc să ajungă manageri. Citind-o, aceștia pot să hotărască în cunoștință de cauză dacă mai vor sau dacă pot să încerce cariera de manager.”
Autorul
Compară prețurile
1 din 2 librării au în stoc această carte.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 42,20 RON | În stoc | Vezi |
| BookZone | 42,20 RON52,75 RON−20% | Indisponibil |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








