Vulpea care venereaza luna
- Broșatformat
- 420pagini
- ~11 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
Xue Mo, cunoscut anterior drept Chen Kaihong, s-a născut în Liangzhou, provincia Gansu. Scriitor naţional de primă mână, vicepreşedinte al Asociaţiei scriitorilor din Gansu, savant cultural, expert principal al Centrului de Traduceri literare şi Cercetări interculturare din cadrul Universităţii de Studii Străine din Guangdong, profesor umanist al Institutului de cercetare a tumorilor de la Universitatea Fudan, Shanghai. El a fost distins cu titlurile de „Excelent expert al provinciei Gansu”, „Talent de frunte al provinciei Gansu”, „Artist al virtuţii şi artei de înaltă reputaţie din provincia Gansu”, „Talent inovator de top al provinciei Gansu” şi s-a numărat printer „cele mai importante zece personalităţi de marcă ale culturii chineze pe anul 2015”. / Constantin Lupeanu
E ca şi cum n-ai citi Trilogia deşertului, ci ai citi numai Trilogia sufletească. Se poate şi aşa, numai că ratezi un alt Xue Mo. Toţi cei care vor să-l cunoască pe Xue Mo, care vor să pătrundă în lumea lui Xue Mo nu se pot dispensa de Trilogia deşertului. Şi asta pentru că lumea lui Xue Mo nu poate fi lipsită de marele deşert. Marele deşert reprezintă rădăcina vieţii lui Xue Mo şi ascunde o mulţime de lucruri împlinite din adâncul inimii lui Xue Mo. / Xue Mo
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZoneCel mai bun preț | 56,70 RON66,60 RON−15% | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








