Câmp de luptă blând
- Broșatformat
- 168pagini
- ~4 orelectură est.
- Românălimbă
- 2026apariție
Despre carte
„Mi-am îngăduit să inventez lumea asta, ca să vorbesc cu tine”, mărturisește Yiyun Li de la început, alegând cu grijă cuvintele pentru ca amintirea fiului pierdut să capete contururi palpabile într-un roman încărcat de emoție. Fără timp, fără un spațiu precis, conversațiile dintre mamă și fiu sunt pavăza imaginară în fața doliului. Yiyun Li își strânge copilul de mână dincolo de drumul fără întoarcere, rememorând și imaginând discuții în contradictoriu argumentate sclipitor de adolescentul Nikolai, amintiri savuros dezbătute de cei doi, promisiuni aduse din nou la masa unor negocieri de acum infinite. Acolo unde ceasul s-a oprit pentru totdeauna, Yiyun Li scrie o nouă pagină pentru a demonstra că iubirea continuă indiferent de sfârșitul pe care îl alege uneori viața. Refugiul în scris, în memorie, în dragostea unei mame pentru fiul ei devine un omagiu de o tandrețe egală cu poezia.
Descoperă mai multe cărți scrise de Yiyun Li
Dacă ți-a plăcut cartea Câmp de luptă blând, scrisă de Yiyun Li, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cartea gâștei , Humanitas Fiction
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 39,90 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









