Dunarea. Poveste si adevar

Cele mai multe eseuri evocă, nostalgic şi îndrituit, biserici, personalităţi gălăţene, bresle precum cea a pescarilor (Unde sunt pescarii de altădată?), Păpădia, opera inginerului Mircea Roibu, Biblioteca „V.A. Urechia”... Scrisă bine, viu şi alert, Dunărea. Poveste şi adevăr mi se pare a fi cea mai bună carte a lui Zanfir Ilie. (Theodor Codreanu) Febril om de acţiune, veritabil ferment cultural al urbei gălăţene, dl. Ilie Zanfir este mereu în prima linie, păstorind, sub cupola Bibliotecii „V. A. Urechia”, o serie de întâmplări de ecou. Neastâmpăratul autor, mereu în alertă, mereu pus pe fapte mari, ne încredinţează un proaspăt buchet de „eseuri danubiene”. Doldora de informaţii, Dunărea – poveste şi adevăr poartă, sub pecetea nostalgiei, întâmplări de la mila 80, povesteşte despre marii oameni (precum „santinela” V. A. Urechia, veghind spaţiul carpato-balcanic) şi depune mărturie despre aşezarea dintre ape, gândind tonic, cu „optimism temperat”, la viitorul Galaţiului, redescoperindu-l... (Adrian Dinu Rachieru) Eseurile dunărene sunt tot atâtea argumente de cuget, inimă şi literatură, pentru memoria, pentru prezentul şi pentru viitorul celor trei entităţi personificate: Fluviul, Oraşul şi Comunitatea. Zanfir Ilie este dintre cei puţini care, parafrazându-l pe Terenţiu (Homo sum et humani nihil a me alienum puto – Sunt om şi nimic din ce este omenesc nu-mi este străin) poate spune cu deplină mulţumire: Sunt gălăţean şi nimic din ce ţine de Galaţi nu-mi este străin. Pe scurt, o carte de colecţie pentru pământenii locului numit Galaţi, oriunde s-ar afla. (Theodor Parapiru)