Alandalia bis

Mi-ar fi plăcut ca fragezii să se nască învățați. Să nu mai roiască adulți de toate soiurile în jurul lor pentru a-i necăji. Să știe tot de la început, să fie burdușiți de cunoaștere, să nu necesite teste și evaluări. (...) V-ați întrebat vreodată ce s-ar întâmpla cu adevărat dacă nu ar mai exista școli și profesori? Cum ar fi dacă nu ar mai fi nevoie de lecții, lucrări de control și note la purtare. Cărțile de batematică sau blestematică nu s-ar mai tipări, nu ar mai exista literatură obligatorie, mirosuri de acuarele, table enervante, orare școlare, grupuri de părinți băgăcioși, profesori încruntați și alte bazaconii. Penarele nu ar mai avea de înghițit zilnic creioane, radiere și pixuri. Și, mai ales, nu ar mai fi nevoie de nesuferiții bureți de șters tabla! Școlile ar rămâne pustii, asemenea unor ruine ale unei civilizații apuse. S-ar organiza excursii, sălile de clasă ar deveni vestigii ale educației, iar actualii elevi s-ar transforma în ghizi profesioniști. Tăiatul aripilor nu ar mai fi materie de studiu, gardurile ar fi dărâmate, curțile școlilor ar fi recucerite de copii. (...) Pe cine să mai corecteze, apostrofeze, mustre și îndrume adulții puși pe educat? Cei de la catedră, cu ce alt obiect de mobilier să își asocieze activitatea? Pe cine să mai catalogheze în lipsa catalogului? Valuri de copii politicoși, conștiincioși, bine-crescuți, ar fi cea mai mare pacoste pe care și-o poate imagina un privitor. Pe de-o parte, ei, pe partea cealaltă, cârduri de educatori descumpăniți care ar rămâne fără sensul vieții lor profesionale, educarea copilimii. Cui să-i mai bagi mințile în cap, cui să-i mai spui să pună buricul pe carte?