Pachet Pasiuni nemuritoare
- 6volume
- 29,83 RONpreț/volum
- BookZonelibrărie
- În stocdisponibilitate
Despre pachet
ZEIȚA SEDUCȚIEI - Katee Robert
O interpretare modernă și incendiară a mitului lui Ahile, Patrocle și al Elenei Kasios
În Olimp, ai două opțiuni: fie ești stăpânul jocului…, fie te supui lui. Ahile Kallis a crescut fără privilegii, dar încă din copilărie a jurat că va ajunge în cercul vicios al puterii. Când o poziție pentru o funcție mult râvnită se deschide pentru oricine are puterea de a o revendica, el și partenerul său, Patrocle Fotos, se hotărăsc să concureze și să-și dubleze astfel șansele de a câștiga.
Niciunul nu s-ar fi gândit vreodată că va ajunge să lupte pentru Elena Kasios, frumusețea seducătoare a Olimpului… și nici nu se aștepta ca ea să aprindă în ei o flacără a dorinței imposibil de stins.
Zeus a decis că Elena este trofeul pe care îl poate dărui cui vrea, dar ea refuză să joace după regulile impuse de ceilalți. Intră în competiție nu pentru a câștiga, ci pentru a demonstra celor Treisprezece că doar ea își poate stabili propriul destin. Însă în Olimp nu toată lumea o susține. Singurii care o sprijină sunt chiar aceia pe care nu-i poate ține departe — Ahile și Patrocle. Dar cum poate să aibă încredere în ei când fiecare sărut o face să se piardă într-o pasiune mai intensă decât orice bătălie?
ZEUL SECRETELOR - Katee Robert
O interpretare modernă și incendiară a mitului lui Apollo și al Cassandrei
Ca membră disprețuită a unei familii căzute în dizgrație, Cassandra Gataki a învățat pe propria piele ce înseamnă să ai încredere în cei Treisprezece. Dar când Apollo, cu frumusețea lui irezistibilă și personalitatea magnetică, o roagă să-l însoțească la o petrecere de o săptămână organizată de un nou jucător periculos din Olimp, Cassandra nu poate refuza. Însă, pentru a accepta acest risc, pune o condiție:
După ce Apollo va aduna informațiile necesare pentru a proteja Olimpul, ea și sora ei vor fi libere să plece. Pentru totdeauna.
Apollo este spionul oficial al orașului, dar adevărata sa putere stă în capacitatea de a câștiga loialitatea celor din jur. Chiar dacă toți cei din Olimp spun altceva, nu există nimeni în care Apollo să aibă mai multă încredere în afară de Cassandra. Însă, pe măsură ce relația lor de fațadă devine tot mai pasională, o amenințare reală se dezvăluie, punându-i în pericol nu doar pe Cassandra și Apollo, ci și pe cei ce reprezintă esența Olimpului.
Recenzii:
„Am citit în secret la birou. Sper că șeful nu s-a prins.” – Raluca S.
„După scena aia dintre Ahile și Elena, am uitat că sunt la metrou. Era să pierd stația.” – Cristina B.
Am început cartea ca o cititoare curioasă și am terminat ca o muritoare păcătoasă.” – Eva D.
„Dacă să citesc seria asta e păcat, atunci o să am nevoie de mai multe cărți, nu de iertare.” – Andreea L.
„Cred ca ar fi cazul să merg la biserică.” – Andreea V.
„Mă întreb dacă există o limită pentru cât de fierbinte poate fi o poveste. Dacă da, seria asta o depășește.” – Cristina L.
ZEUL DORINȚEI - Katee Robert
În orașul ultramodern Olimp, de unii oameni este mai bine să te ferești. Mai ales dacă îți iese în față Eros, fiul și asasinul personal al celei mai puternice și periculoase femei din oraș, Afrodita. Dar când îl vede rănit și vulnerabil, atât de diferit de monstrul infam pe care și-l imagina, Psyche Dimitriou nu poate să îi întoarcă spatele.
Actul ei de bunătate îi poate pune inima pe tavă la propriu, pentru că o poză compromițătoare cu Psyche și Eros stârnește furia şi gelozia Afroditei. Sângele este singurul remediu pentru a spăla orice urmă de slăbiciune. Dar tocmai sângele este cel care „ia foc” în venele lui Eros când se află din nou față în față cu Psyche, la ordinul mamei sale. Incapabil să-i ia viața, face singurul lucru prin care o poate salva: o cere în căsătorie.
Recenzii
Poveste fierbinte și intensă
„Senzațională, cu scene de sex mistuitoare și emoții autentice. O poveste fierbinte și intensă care oferă satisfacţie pe toate planurile.” - Publishers Weekly
Ca o aventură într-un parc de distracții
„Ca o aventură tipică unui parc de distracții prin noul Olimp.” - Kirkus Reviews
Relația palpabilă dintre Psyche și Eros este de zece ori mai explozivă decât dinamita
„Oh, Doamne! Seria „Păcatele Zeilor” devine din ce în ce mai fierbinte la fiecare carte! Când am citit prima carte, nu am putut lăsa deoparte povestea stimulantă, explozivă, sexi, înflăcărată dintre Persefona și Hades! M-am gândit că a doua carte s-ar putea să nu-mi satisfacă așteptările, dar acum îmi retrag cuvintele pentru că relația palpabilă dintre Psyche și Eros este de zece ori mai explozivă decât dinamita!” - Nilufer Ozmekik, Goodreads
Am sfârșit prin a o iubi cu adevărat
„Am terminat această carte într-o singură zi, a fost atât de captivantă. Întotdeauna am fost un fan al mitului lui Eros și Psyche, așa că am fost încântată să văd interpretarea lui Katee Robert și am sfârșit prin a o iubi cu adevărat.” - Cait Jacobs, Goodreads
ZEUL INFERNULUI - Katee Robert
Persefona Dimitriou trăiește o viață privilegiată în înaltul Olimp, un oraș strălucitor și extravagant condus de către cei Treisprezece. Însă, când este forțată să se căsătorească cu Zeus, un tiran periculos cu un șir de soții moarte în urma lui, Persefona fuge peste râul Styx, direct în brațele lui Hades, temutul conducător al orașului de jos.
Departe de a fi monstrul închipuit de toți, Hades este singurul care poate să o protejeze de Zeus și să-i redea libertatea. Iar Persefona este pentru Hades ocazia perfectă de a se răzbuna pe cel care i-a ucis părinții.
Noapte după noapte, fantezie după fantezie, înțelegerea dintre ei o introduce pe Persefona într-o lume a simțurilor cum nu credea că poate exista și îl împinge pe Hades să se războiască cu întregul Olimp pentru a o ține aproape.
Recenzii
Un păcat pur
„Această carte este un păcat pur! Cel mai delicios, irezistibil și incendiar păcat pe care îți place să-l comiți din toată inima și în mod voluntar!
Hades și Persefona pot da foc întregului Olimp cu relația lor incendiară în care se topesc. În pat pot declanșa cutremurul care va zgudui întregul univers.” - Nilufer Ozmekik, Goodreads
Scene mai fierbinți decât Zeul Infernului
„O maestră a tablourilor erotice, autoarea creează secvențe și scene mai fierbinți decât Zeul Infernului. Iar Hades este tipul de erou sensibil și chinuit pentru care au fost inventate poveștile de dragoste.” – Entertainment Weekly
Poveste de dragoste fierbinte
„Delicios de inventivă... Această poveste de dragoste fierbinte te cucerește.”
Publishers Weekly STARRED Review
Dragostea atârnă de un fir de ață – Lucy Score
Dragostea dintre Ally și Dominic atârnă de un fir de ață, însă ei sunt croiți unul pentru celălalt.
Dominic
A fost concediată din cauza mea. Știu. Avusesem o zi proastă și m-am răzbunat pe chelnerița din pizzerie. Însă Ally Morales nu e vreo inocentă. A dovedit asta în prima ei zi de lucru la noul ei job, după ce mama a angajat-o să lucreze la compania noastră.
Bine, e adevărat că personalitatea ei colorată, enervantă și incredibil de atrăgătoare înveselește birourile revistei care în ultimul an a devenit pentru mine o adevărată închisoare. Poate că îmi place că se ceartă cu mine în fața echipei editoriale. Și poate că fanteziile mele de după program sunt într-adevăr bântuite de ochii ei căprui și de limba ei ascuțită.
Dar asta nu înseamnă că eu voi fi următorul bărbat din familia Russo care va profita de poziția lui. Nu vreau să mă transform în tatăl meu. Ea se spetește muncind, agățându-se de mai multe slujbe fără viitor dintr-un motiv pe care nu vrea să mi-l împărtășească. Dar o să rezolv eu totul.
Nu-mi pasă de ea. E doar un puzzle pe care vreau să îl înțeleg. Iar dacă reușesc s-o conving să-și dea demisia, voi putea să descopăr ce se ascunde în spatele zidurilor pe care le-a ridicat în jurul ei. Apoi voi putea să încerc să restabilesc reputația familiei mele și să uit de bruneta asta focoasă.
Ally
Ha! Vezi să nu, Morocănosule McMorocănos!
Cavalerul fără de onoare – Lucy Score
De ce să încerci să prinzi buchetul când poți prinde cel mai râvnit burlac din Manhattan?
Mireasa e o păpușă. Mirele este gentlemanul absolut. Dar restul invitaților? Sunt de coșmar. Bogați? Bifat. Plicticoși? Da. Aroganți? Bineînțeles. Și cavalerul de onoare? E mai degrabă un cavaler fără de onoare.
Însă domnișoara de onoare Franchesca își ia îndatoririle foarte în serios. Un ginere răpit? Se rezolvă. Invitați nepoliticoși? Se descurcă ea cu ei. Un cavaler de onoare cu multe pretenții și cu încă și mai mulți bani? Nu, nu o să-i permită unui individ snob și veșnic nemulțumit să distrugă nunta celei mai bune prietene a sa, indiferent cât de chipeș arată în costum.
Aiden Kilbourn nu este făcut pentru relații de durată. Este prea ocupat să cucerească lumea afacerilor pentru a căuta o femeie pe care să o poată tolera mai mult de o lună, poate două. Îi place să cucerească tocmai ce nu poate fi cucerit și, până acum, a reușit de fiecare dată. Dar Franchesca Baranski? Ei bine, această fată îndrăzneață din Brooklyn s-ar putea să îi dea toate planurile peste cap.
Recenzii:
Despre Dragostea atârnă de un fir de ață
„Scânteile dintre Ally și Dominic au fost extraordinar de fierbinți! Relația lor de iubire/ură a fost atât de captivantă și am fost atât de implicată în povestea lor. Amândoi iubesc cu pasiune și când nesiguranțele și secretele din trecut ies la iveală, amândoi se poticnesc și se clatină.” - Bibliophile Chloe
„Dacă ți-a plăcut Diavolul se îmbracă de la Prada, atunci te vei îndrăgosti de această carte.” - Nix Reads Romance
„Aceasta este o poveste scrisă minunat, plină de replici spirituale și sarcasm, și de asemenea o poveste romantică amuzantă și fierbinte despre dușmani care devin iubiți,” - Wendy's Book Blog
„Lucy Score reușește să combine perfect Diavolul se îmbracă de la Prada cu mișcarea #MeToo și o face strălucit.” - Sunny Shelly Reads
„Această carte nu este deloc ceea ce mă așteptam, dar domnul Morocănos McMorocănos cu siguranță își merită reputația. De la cărțile acestei autoare, mă aștept de obicei la o comedie romantică ușoară cu un erou cu inimă bună și o eroină îndrăzneață, iar această carte este la ani lumină departe de asta.” - BookAddict
Despre Cavalerul fără de onoare
„Este o comedie romantică perfectă și în același timp o poveste profund emoționantă. Este hilară, dulce și obraznică. Am trecut prin toate emoțiile în timp ce citeam.” - NovelMomma
„Îmi place cum această poveste a fost ca un basm, băiatul bogat întâlnește fata săracă. Dar, fata săracă chiar vrea să reușească pe cont propriu și refuză ajutorul bărbatului bogat. Răsturnarea de situație de la final a fost perfectă! Nu mă așteptam la asta!” - Bre Kostchel
„Căutam o lectură care să mă facă să râd și știam că o carte de Lucy Score ar fi exact ce-mi trebuia. Cavalerul fără de onoare a fost exact lectura de care aveam nevoie. Este o comedie romantică lentă și fierbinte despre dușmani care devin iubiți. M-a făcut să râd în hohote pe tot parcursul lecturii. Mi-a plăcut cum Frankie și-a păstrat independența și cum s-a opus complexului de salvator al lui Aiden, alegând să fie partenera și egala lui.” - Book Bruin
Volume incluse 6 volume


























