Mic tratat de bunăstare
- Broșatformat
- 104pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
Volumul Mic tratat de bunăstare este o reflectare asupra frământărilor existențiale ale omului modern, care caută o cale de ieșire din labirintul propriilor lipsuri.
Prosperitatea este identificată cu starea la care omul poate ajunge prin eliberarea de grijile materiale, după ce a promovat examenul abundenței. Pentru a putea atinge acest nivel omul trebuie să treacă prin mai multe încercări asemeni legendarului Heracle. Despre acestea tratează capitolele cărții, asezonate cu picanterii financiare și condimente istorice.
Nu este simplu pentru nimeni, după ce mari gânditori ai modernității s-au căznit să descopere sursele prosperității, să reia, într-un text relativ restrâns, o temă perenă, și anume bunăstarea. E nevoie de erudiție ca să-și susțină teza cu exemple, e nevoie de nonșalanță spirituală pentru a pune în legătură idei și concepte. E nevoie și de o viziune altruistă pentru a da deoparte scenarii sofisticate și pentru a găsi adevărul cel simplu, aflat, de fapt, la îndemâna oricui. Valorile pe care Adrian Leonard Mociulschi le consideră esențiale pentru a ajunge la bunăstare sunt simplitatea, cumpătarea, răbdarea și munca stăruitoare.
Descoperă mai multe cărți scrise de Adrian Leonard Mociulschi
Dacă ți-a plăcut cartea Mic tratat de bunăstare, scrisă de Adrian Leonard Mociulschi, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Artă şi comunicare , Curtea Veche Mic tratat de magie , Curtea Veche
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 17,97 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









