Sfântul Pavel. Întemeierea universalismului
- Broșatformat
- 134pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2008apariție
Despre carte
Analiza figurii Sfântului Paul realizată de Alain Badiou nu este realizată din punct de vedere teologic şi nici istoric, ceea ce el caută şi găseşte sub numele apostolului este mai degrabă un raspuns la întrebările pe care actualitatea noastră şi le pune cu insistenţă: cum să fondezi o adevarată universalitate, în lumea noastră definită de axele globalizării şi a localizării; cum pot surveni adevărul şi evenimentul într-o realitate văzută ca simpla ordine a fiinţelor şi a cunoştiinţelor; şi cum trebuie gândit subiectul odată constituit sub urgenţa evenimentului. Sunt cel puţin trei motive pentru care s-a decis traducerea cărţii în limba română: primul, anume că această carte este o adevarată condensare a conceptelor majore a lui Alain Badiou şi atunci cartea poate funcţiona ca o introducere, pentru cititorul român, în gândirea acestui filosof – fiind prima traducere în limba romană a lui Badiou – ; al doilea motiv este că prin problemele pe care le pune, cartea răspunde întrebărilor extrem de actuale: statutul universalităţii, raportul între subiect şi lege, posibilitatea evenimentului, etc; şi al treilea motiv ţine de intenţia editurii noastre de-a introduce astfel cititorul român în domeniul studiilor teologico-politice, care are azi o importanţă decisivă.
Sursă: Tact
Descoperă mai multe cărți scrise de Alain Badiou
Dacă ți-a plăcut cartea Sfântul Pavel. Întemeierea universalismului, scrisă de Alain Badiou, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Secolul , Idea Design Explicaţia: Conversaţii cu Aude Lancelin , Tact Mic panteon al filosofiei franceze postbelice , Tact
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 29,53 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.









