Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică
- Broșatformat
- 114pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2010apariție
Despre carte
Lucrarea de faţă este un eseu teoretic, în care accentul cade firesc pe chestiunile de doctrină şi cultură politică, semnificative la modul general pentru stânga şi dreapta. De aici şi caracterul polemic al tratării, în care aspectele distinctive, definitorii pentru ideile şi reprezentările stângii şi ale dreptei, prevalează în raport cu ceea ce au în comun aceste orientări, şi ne gândim aici în primul rând la ataşamentul faţă de libertate şi democraţie, sau altfel spus – faţă de statul de drept.
Polemica la care am recurs are relevanţă numai în cadrul prezumat al statului de drept – singurul care permite formularea unor proiecte sociale concurenţiale, în interiorul unui sistem instituţional reprezentativ şi general acceptat. În afara unui astfel de sistem aceste proiecte devin oarecum secundare. Datele problemei şi opţiunile aferente se schimbă, în sensul că prioritară devine realizarea statului de drept, adică a cadrului comun de dispută legală, şi abia apoi se poate vorbi despre programe de dreapta sau de stânga.
Descoperă mai multe cărți scrise de Alexandru Mamina
Dacă ți-a plăcut cartea Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, scrisă de Alexandru Mamina, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 15,00 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








