Politicile educaționale preuniversitare în România interbelică
- Broșatformat
- 416pagini
- ~10 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
„Monografia „Politicile educaționale preuniversitare în România interbelică”, realizată în baza tezei de doctorat susținută la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, reprezintă o analiză complexă a construcției sistemului educațional românesc unitar în perioada dintre cele două războaie mondiale. Deși tema dată a fost abordată parțial în mai multe lucrări, o analiză integră a învățământului secundar românesc lipsea din literatura de specialitate. De aceea demersul Dr. Alexandru Mitru este mai mult decât binevenit, mai ales în contextul discuțiilor actuale despre calitatea educației și ale noii legislații de profil din România. Autorul a stabilit din start, reieșind din polemicile partidelor și personalităților politice și publice în domeniul educației, câteva perioade distincte: 1918–1928 (decada brătienistă); 1928 –1933 (jumătatea de deceniu național-țărănistă) 1933–1938 și 1938–1940 (perioada de degradare a climatului democratic și cea a monarhiei autoritare), care evidențiază spiritul discuțiilor și căutărilor politice. Lucrarea este structurată în trei capitole, susținute de introducere, concluzii, bibliografie și un șir de anexe, care reflectă, în mare parte, baza documentară impresionantă a tezei de doctorat. Fiecare capitol este alcătuit din trei-patru subcapitole, care relevă o structurare reușită a lucrării.”
Dr. habil. prof. univ. Sergiu Musteață
Dr. habil. prof. univ. Silviu Miloiu
Descoperă mai multe cărți scrise de Alexandru Mitru
Dacă ți-a plăcut cartea Politicile educaționale preuniversitare în România interbelică, scrisă de Alexandru Mitru, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Povești despre Pacală și Tândală , Vox Cântecul columnei , Vox Povești , Vox
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 47,50 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















