Religiile lumii
- Broșatformat
- 304pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
„Studiile din acest volum au un caracter interdisciplinar pregnant, fiind realizate la confluența mai multor arii tematice și metodologii de cercetare, toate reunite sub semnul studiului aplicat al religiei. Veți regăsi aici lucrări venind dinspre filosofia religiei, teologie și mistică, studii biblice, hermeneutică, istoria religiilor, sociologie, literatură, cartografie, artă religioasă. Tradițiile religioase sunt abordate pornind de la texte, imagini sau teme fundamentale, studiate în perspectivă sincronică sau diacronică. Volumul cuprinde studii referitoare la tradiția iudaică (biblică, rabinică, filosofică), tradiția creștină (studiu biblic, exegeza, iconografie, cartografie), tradiția budistă tibetană (cu trimiteri, în perspectiva comparată, la hinduism, la tradiția Bön sau la budismul Theravada și budismul Chan). Ele sunt grupate în patru secțiuni, pe arii tematice: Studii biblice_,_ Religie și identitate_,_ Istoria ideilor religioase_,_ Religie și reprezentare_._
Sper ca acest volum să îi încurajeze pe toți cei care doresc să înțeleagă sau să aprofundeze, cu instrumente pertinente, fenomenul religios. Numai o cunoaștere temeinică, izvorâtă din bucuria curată de a înțelege oamenii și lumea, poate surprinde frumusețea și noblețea învățăturilor înalte pe care ni le dăruiesc religiile lumii.” - Madeea Axinciuc
Descoperă mai multe cărți scrise de Sabina Avram
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Sabina Avram, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100 , Polirom
Descoperă mai multe cărți scrise de Madeea Axinciuc
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Madeea Axinciuc, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Reprezentări ale corpului în imaginarul biblic. Cartea Proverbelor , Ratio et Revelatio Templul de aramă , Herald Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100 , Polirom
Descoperă mai multe cărți scrise de Ioana Bujor
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Ioana Bujor, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Compendiu de gramatică a limbii ebraice , Editura Universității din București Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100 , Polirom
Descoperă mai multe cărți scrise de Andrada Chioveanu
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Andrada Chioveanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100 , Polirom
Descoperă mai multe cărți scrise de Beniamin Chircan
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Beniamin Chircan, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100 , Polirom
Descoperă mai multe cărți scrise de Rodica Gurămultă
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Rodica Gurămultă, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100 , Polirom
Descoperă mai multe cărți scrise de Iulian Lucian Maidanuc
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Iulian Lucian Maidanuc, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Templul de aramă , Herald
Descoperă mai multe cărți scrise de Alina Tăriceanu
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Alina Tăriceanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100 , Polirom
Descoperă mai multe cărți scrise de Ioana Zamfir
Dacă ți-a plăcut cartea Religiile lumii, scrisă de Ioana Zamfir, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Fenomenologia lui Husserl , Ratio et Revelatio Cartea Psalmilor. Psalmii 51-100 , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 50,35 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







