Identitatea romaneasca in preajma Centenarului Marii Uniri

A fost, se pare, prima oara cand a tresarit in mine, in copilul care eram, sentimentul patriotic, care mi-a mai aparut doar in anumite momente ce tin, probabil, de evenimente, dar si de starea mea psihica; sau, mai probabil, de ceea ce-mi recomanda tatal meu pe care il vedeam in mare pretesug cu simpatici evrei, unguri, vorbind o maghiara perfecta, deoarece isi facuse liceul la Oradea-Mare, o scoala, aproape o fortareata, tinuta de preoti minoriti unguri, in anii douazeci:

– Tata, cand trebuie sa fim si sa ne simtim Romani?

– Foarte simplu, a sosit raspunsul, cand tara noastra, Romania, e contestata, sau cand se afla in pericol! (Nicolae Breban)

Ca sa ne identificam in lume, la un secol de la Marea Unire, este de ajuns sa spunem ca existam la confluenta Carpatilor cu Dunarea, cu Nistrul si cu Marea cea Mare, ca venim de la Roma, ca ne chemam inca romani, ca vorbim „latina dunareana”, ca ne inchinam Domnului/ Dominus, dar ca avem si nostalgia Noii Rome bizantine, cunoscute direct de stramosi prin limba lui Chiril si Metodiu, prin buchii si prin curgerea doinita a dorului. Cu alte cuvinte, noi unim cele doua jumatati ale Europei intr-un concert al culturii si civilizatiei, pe care Aura Christi – discret si senin – ni-l trimite cu ganduri de bine, prin vocea unor personalitati care stiu sa cuvanteze ex profundis. (Ioan-Aurel Pop)

Academia Romana ramane fidela misiunii si destinului sau princeps, consolidate de istoria sa, ca pastratoare a valorilor si constiintei noastre identitare: limba romana, cultura si spiritualitatea neamului nostru. (Victor Voicu)

Produsul face parte din colectia NON FICTIUNE