Conspirație și democrație
- Broșatformat
- 224pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
La o privire, fie și superficială, asupra istoriei umanității din momentul apariției primelor forme de organizare socială complotul, conspirația și alte diverse forme de uneltire împotriva puterii și a ordinii stabilite au populat imaginarul social și s-au dovedit a fi realități istorice de necontestat. Motivele care au stat la baza unor asemenea desfășurări potrivnice unui status-quo, în general acceptat, au fost dintre cele mai diverse: dorința de putere, accesul la resurse de naturi diferite (economice, financiare, de capital simbolic etc.), motivații religoase sau confesionale, ideologice ș.a.m.d. Pericolul real sau perceput al unor asemenea amenințări reale ori imaginate la ordinea instituită a folosit decidenților în exercițiu pentru a-și prezerva și consolida propria putere, a stimula coeziunea internă (ingrupală), a facilita manipularea celor aflați sub conducerea lor, în fine, a instrumenta generalul instict al tuturor speciilor fight or flight (luptă sau fugi). Toate mișcările și formulele asociative al căror scop a fost și este schimbarea, de regulă bruscă și violentă cel mai adesea, a ordinii existente și a ierarhiilor de putere din societățile unde acestea au apărut au drept numitor comun secretul.
Teoriile conspiraționiste sunt forme secularizate și diabolizate ale Proniei cerești care prezintă forme alternative ale desfășurărilor istorice văzute ca transpuneri practice ale unor proiecte generate și aplicate de un grup mic de oameni puternici și fără scrupule. De cele mai multe ori, patul germinativ al acestor teorii este constituit din prăpastia care separă speranțele indivizilor de realitatea în care trăiesc și, în acest sens, ele oferă un mijloc de explicare facil al „ghinioanelor” și sorții potrivnice care marchează un eveniment la nivel de grup relevant numeric (umanitate, popor, națiune etc.), comunitate mai restrânsă (familie extinsă, nucleară) ș.a.m.d. Adesea, ele se referă la lupta dintre bine și rău cu scopul de a identifica și numi răul, acesta din urmă provocat de forțe oculte și deținătoare de puteri considerabile. Acuzele și vituperările cele mai frecvente la adresa Francmasoneriei au vizat această structură cofraternală ca fiind cea care, prin morfologia sa, are capacitatea de a generea diferite forme de complot menite a conduce la dobândirea unor poziții hegemonice în societate.
Descoperă mai multe cărți scrise de Cătălin Turliuc
Dacă ți-a plăcut cartea Conspirație și democrație, scrisă de Cătălin Turliuc, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Istoria ilustrată a Francmasoneriei din Banat , Junimea
Descoperă mai multe cărți scrise de Cristian Moșneanu
Dacă ți-a plăcut cartea Conspirație și democrație, scrisă de Cristian Moșneanu, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Napoleon al III-lea și România , Corint Ordinul cavalerilor basarabi , Neverland
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 80,34 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








