Antologia ruşinii după Virgil Ierunca

„Antologia rușinii” – susține Virgil Ierunca într-un text programatic, publicat în nr. 71 din noiembrie 1957 al revistei România Muncitoare, în preambulul primului episod al unui lung și trist serial – „va înregistra – cu cel mai mare dezgust – acele texte care vor ieși din comun prin stupiditatea, servilitatea și neobrăzarea lor. Ca într-un fel de oglindă a degradării vor figura aici cei care și-au pierdut nu numai conștiință, ci și măsura. Măsura supuseniei lor față de regimul care a răpit României libertatea ei de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele, va trebui să ne amintim bine atunci când vom încheia socotelile cu cei care azi întrec măsura propriei lor prostituții spirituale.”

Antologia rușinii după Virgil Ieruncă este un demers moral (de demascare a lașității intelectualității românești și a servilismului ei față de politica partidului comunist) și unul sociologic (de consemnare a mecanismelor prin care un sistem totalitar a reușit să-și subordoneze întreaga mișcare culturală). Selecția făcută nu este una gratuită și, mult mai important, este gândită să aibă o finalitate. Virgil Ierunca sperase, probabil, că, într-o bună și demnă zi, pentru intelectualitatea românească numele inventariate de el în Antologia rușinii să reprezinte un exemplu de neurmat pentru viitorii scriitori și artiști. Din nefericire, timpul nu i-a dat dreptate. Mulți dintre scribii rușinii s-au regăsit și după revoluție în poziții-cheie în politică, mass-media sau diplomație.