Draga mea Missy. Corespondenta ducesei de Saxa-Coburg-Gotha cu fiica sa, Maria, principesa Romaniei (1893–1900)

Ca tânără mireasă a moștenitorului tronului României, Missy a fost nevoită să se despartă la doar șaptesprezece ani de familia și de căminul ei. Principesa moștenitoare va fi copleșită în primii ani, în noua ei patrie, România, de dorul de mamă, de familie, dar și de îndrăgitul Rosenau, reședința ducală din Coburg.

 

Corespondența cu mama ei a fost principalul mijloc prin care și-a putut alina această durere a despărțirii, până ce, odată cu trecerea anilor, avea să devină principesa, apoi regina, care a contribuit la ridicarea României.

 

Principesa Maria de Edinburgh avea să moștenească această distinsă artă a corespondenței de la mama sa, ducesa de Saxa-Coburg-Gotha, și, deopotrivă, de la bunica pe linie paternă, Regina Victoria a Angliei, faimoasă pentru voluminoasele tomuri de corespondență cu familia, politicieni etc.

 

Corespondența dintre mamă și fiică este depozitată la Arhivele Naționale ale României și vede astăzi lumina tiparului pentru prima dată în România. Conține epistole sugestive, pline de impresii personale, care surprind viața cotidiană, evenimente sociale, precum și dramele sau transformările care au loc la casele regale europene în ultima parte a epocii victoriene.

 

Cele două corespondente sunt doi martori regali care observă viața prin lentila privată, facilitând conectarea la istoria europeană.

 

Tânăra principesă de coroană a României, alintată Missy, folosește în corespondență un stil viu și fluid, în acord cu tinerețea sa, în vreme ce mama sa, având o extraordinară experiență de viață, are un stil așezat, matur, plin de griji și de sfaturi.

 

Corespondența surprinde în detaliu și relația lui Missy cu noua familie din România, unde se revoltă adesea împotriva rigidității obositoare de la Curte, a comportamentului virtuos și a preceptelor impuse de regele Carol I și regina Elisabeta, recunoscând cu sinceritate că tânjea adesea „după o gură de aer proaspăt, unde nu totul e politică sau poezie!”