Cum să fii dictator. Cultul personalității în secolul XX
- Broșatformat
- 320pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2020apariție
Despre carte
De‑a lungul întregului secol XX, sute de milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi ovaţioneze dictatorii, ajunşi de multe ori la conducere prin strategii axate în mare măsură pe manipulări şi epurări sângeroase. Dar, pentru a se menţine la putere, aceştia s-au bazat de obicei pe teroare şi cultul personalităţii, un fenomen aberant ce-şi are locul în însăşi inima tiraniei. Cum să fii dictator face o analiză detaliată a cultului personalităţii şi propagandei din jurul unora dintre cei mai mari dictatori ai secolului trecut, de la Hitler şi Stalin la Mao Zedong şi Kim Ir Sen sau Ceauşescu şi Haile Mariam Mengistu. Pe baza unei ample cercetări arhivistice şi a unui studiu aprofundat, Frank Dikötter schiţează un uimitor portret al dictaturii, evidenţiind modul în care aceşti oameni de stat au reuşit să-şi construiască şi să-şi menţină regimurile, creând impresia că se bucură de sprijinul maselor.
„Într‑un depozit administrat de primăria din Addis Abeba, Lenin stă întins pe spate, între buruieni şi canistre goale de ulei. Puţini mai vin să‑l viziteze. Iar cei care o fac sunt avertizaţi de muncitori să nu îl trezească. E mare şi greu, iar coborârea lui de pe piedestal a fost dificilă. A fost nevoie de maşini de mare tonaj, pentru că frânghiile n‑au reuşit nici măcar să‑l facă să tremure. După căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, Lenin a fost demontat de mii de ori, uneori atacat cu pietre sau decapitat, alteori lăsat în plata Domnului. Decenii la rând, portretele, afişele, sloganurile, busturile şi statuile au fost la mare căutare, dar acum tendinţa se inversa. Pe mulţi, asta i‑a surprins. Se gândeau că dictatorii, la fel ca statuile lor, erau de neurnit. Părea că reuşiseră să ajungă la sufletele oamenilor şi că le modelaseră gândirea. Pogorâseră parcă o vrajă peste oameni. Dar n‑a fost niciodată vorba de aşa ceva. A fost vorba de frică, iar când frica a dispărut, întregul edificiu s‑a prăbuşit. În cazul lui Ceauşescu, căderea lui în faţa demonstranţilor adunaţi în faţa sediului partidului pe 21 decembrie 1989 poate fi urmărită minut cu minut. Dar a fost nevoie de câteva decenii pentru ca acea clipă să sosească.” - Frank Dikötter
Descoperă mai multe cărți scrise de Frank Dikötter
Dacă ți-a plăcut cartea Cum să fii dictator. Cultul personalității în secolul XX, scrisă de Frank Dikötter, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor China după Mao , Polirom
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 15,07 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







