În căutarea victimelor comunismului. Povestea lui Marius Oprea

„La începutul anilor 1990, la Bucureşti, în birourile itinerante ale Europei Libere, care a descins oarecum târziu şi neconcludent în România primelor eschive neocomu­niste, am remarcat un tânăr poet şi istoric din Braşov. Avea părul mare şi purta barbă, dar aşa arătau mulţi optzecişti consacraţi sau nu. Privirea lui: un amestec de candoare şi cruzime, de fixare melancolică a ţintei, dar şi de fugitive ezitări, prea cuviincioase ca să nu ascundă precizia radioscopică a verdictului nefavorabil.

Fostul preşedinte al Franţei, François Mitterrand, spunea la un moment dat despre Margaret Thatcher, fostul premier britanic, că are surâsul lui Marilyn Mon­roe şi privirea lui Caligula. Acest mixaj între bunăvoinţa politicoasă şi neînduplecarea rece nu strică personajelor publice normative. Este chiar ilustrarea mai vechiului enunţ „pumn de fier într-o mănuşă de mătase”, atribuit lui Bismarck, cancelarul de fier cu mănuşi de oţel, de fapt, dar utilizat ca un perfect alibi al acţiunii realismului politic în numele eticii rezultatului, nu a cauzei, cum ar spune Robert Kaplan. Adică, în viaţa obişnuită, bunele intenţii etice sunt cauza purtării frumoase, iar în viaţa competiţiei şi performanţei politice şi îndeosebi geopoli­tice, scopului îi este îngăduit să scuze mijloacele, fără mustrări majore de conştiinţă.” (Prefață)