Orgoliile Kremlinului
- Broșatformat
- 315pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2015apariție
Despre carte
Imperiul Rus, care s-a format pe parcursul a jumătate de mileniu, a devenit cel mai mare din istoria mondială a imperiilor. După ultimul dintre cele trei valuri de expansiune teritorială, s-a ajuns la un adevărat imperiu colonial, întins din Europa până la Oceanul Pacific.
Imperiul Eurasiei de astăzi a fost la un moment dat, când Rusia stăpânea şi Alaska, unul americano-euro-asiatic.
Într-un adevărat elan al cuceririi, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Rusia a pus piciorul în America, pe coasta Californiei, şi a lansat expediţii către Mexic şi Hawaii, dar în faţa opoziţiei engleze şi americane a fost nevoită să renunţe, mulţumindu-se doar cu Alaska, pe care a vândut-o Statelor Unite în anul 1867.
Această adevărată istorie a Imperiului Rus, scrisă de o mare personalitate a lumii ştiinţifice, Hélène Carrère D’Encausse, membru al Academiei Franceze, a fost publicată în anul 2005. Dar, deceniul ce a urmat apariţiei cărtii a marcat o totală transformare a Rusiei, care încearcă să impună o nouă ordine de drept şi de securitate internaţională. Invazia Georgiei, ocuparea Crimeei şi războiul hibrid din Ucraina, ca şi schimbarea percepţiei Rusiei privind UE, SUA şi NATO din parteneri în duşmani, au impus o aducere la zi a conţinutului. Astfel, lucrarea a fost completată cu un capitol intitulat Postfaţă, conceput de reputatul comentator politic Emil Hurezeanu.
O carte de strictă actualitate geopolitică, orgoliile imperiale ale Kremlinului creând justificate motive de îngrijorare nu numai vecinilor Rusiei ci chiar la nivel global.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 25,11 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







