Nesupunerea civică și alte scrieri
- Broșatformat
- 240pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2021apariție
Despre carte
Volumul de față adună laolaltă câteva dintre scrierile de mici dimensiuni ale lui Henry David Thoreau, care au avut un impact foarte important atât în istoria Statelor Unite ale Americii, cât și peste tot în lume. Cel mai renumit eseu al autorului este, fără îndoială, Nesupunerea civică, eseu care a fost publicat pentru prima oară în 1849. Aflăm că cea mai bună guvernare este „cea care guvernează cel mai puțin”, ba chiar „deloc”. Deoarece votul națiunii nu are cum să nu reflecte interesele unei majorități, lăsându-le inevitabil neacoperite pe cele ale minorităților, este de preferat ca oamenii să respecte mai degrabă ce le dictează conștiința decât ce spun legile. Autorul însuși a preferat să meargă la închisoare decât să plătească niște taxe în care nu credea. Ideile lui au influențat mișcarea de revoltă nonviolentă inițiată de Mahatma Gandhi, care a dus la dobândirea independenței Indiei. Tolstoi îl citează adesea pe Thoreau, iar Martin Luther King Jr. îi datorează acestuia o parte din „Visul” său.
În această antologie veți mai putea citi, printre altele, și „Pledoarie pentru Căpitanul John Brown”, minunatul eseu despre „Prietenie”, dar și fragmente pline de poezie din Jurnalul său.
Mai actuale decât oricând, scrierile lui Thoreau susțin asumarea responsabilității fiecărui individ în societate, dovedind prin fapte că refuzul cetățenilor de a încuraja instituțiile nedrepte poate duce la transformări radicale și de durată.
Descoperă mai multe cărți scrise de Henry David Thoreau
Dacă ți-a plăcut cartea Nesupunerea civică și alte scrieri, scrisă de Henry David Thoreau, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Walden sau Viața în pădure , Cartex
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 46,00 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










