Exercițiul atribuțiilor președintelui României
- Broșatformat
- 270pagini
- ~7 orelectură est.
- Românălimbă
- 2024apariție
Despre carte
Lucrarea cu caracter monografic este consacrată președintelui României, originii, organizării și funcționării acestei instituții, pentru a pune în valoare rolul său de șef al statului în raporturile interne și internaționale.
Cuprinsul lucrării
În acest context, sunt examinate problemele alegerii președintelui României, rolul și atribuțiile sale în apărarea Constituției și a bunei funcționări a celorlalte autorități chemate să dea expresie competențelor exercitate în apărarea valorilor naționale.
Puncte forte
Perspectiva de abordare este echidistantă, fiind evidențiate atât situațiile în care președintele și-a îndeplinit rolul constituțional, asigurând stabilitatea raporturilor dintre autoritățile publice, cât și cele în care și-a depășit prerogativele, cauzând blocaje juridice în activitatea acestora.
Lucrarea ridică întrebări referitoare la răspunderea politică și juridică a șefului de stat, în contextul problematicilor apărute, și prezintă explicații contextuale, juridice și doctrinale.
În elaborarea lucrării s-a avut în vedere o bogată bibliografie națională și străină și s-au făcut trimiteri la actele Uniunii Europene.
Public țintă
Cartea se adresează profesioniștilor din domeniul juridic, precum și studenților la drept și cercetătorilor interesați de aspectele teoretice și practice specifice instituției prezidențiale din România.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 49,90 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







