Moştenirea Kremlinului
- Broșatformat
- 352pagini
- ~9 orelectură est.
- Românălimbă
- 2017apariție
Despre carte
Moştenirea Kremlinului se citeşte ca un superb roman de spionaj. E populat de rezidenţi, ofiţeri ilegali şi agenţi care se întâlnesc în case conspirative, transmit mesaje codificate şi toarnă otrăvuri în băuturile inamicilor. Din nefericire, personajele care pun la cale operaţii de influenţă şi manipulare, furturi de tehnologii occidentale, extorcări de fonduri, asasinate politice şi lovituri de stat sunt Lenin, Stalin, Brejnev, Gorbaciov, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, fapt care ne obligă să acceptăm că, de aproape o sută de ani, suferinţele produse de comunism fac parte dintr-o realitate dureroasă şi greu de schimbat. Din nou din nefericire, sarcina executării acestor operaţii abominabile a fost încredinţată serviciilor de informaţii externe, care, pe nevăzute, au acaparat diplomaţia, instituţiile statului şi întreprinderile economice. Fie că s-au numit INO, INU, PGU, în Uniunea Sovietică, sau DIE, în România comunistă, chiar aceste servicii au contribuit la înlăturarea dictatorilor compromişi, dar cu intenţia criminală de a-şi păstra, într-un simulacru de democraţie, privilegii pe care, fără a citi această carte, nu le-am cunoaşte niciodată. Fără dezvăluirile generalului Ion Mihai Pacepa, n-am putea înţelege niciodată de ce frământările politice şi sociale din anii 1990 fac parte din înspăimântătoarea moştenire a Kremlinului.
Descoperă mai multe cărți scrise de Ion Mihai Pacepa
Dacă ți-a plăcut cartea Moştenirea Kremlinului, scrisă de Ion Mihai Pacepa, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Orizonturi roșii , Humanitas Dezinformarea , Humanitas
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 65,55 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










