Istoria Basarabiei
- Broșatformat
- 416pagini
- ~10 orelectură est.
- Românălimbă
- 2017apariție
Despre carte
**_Această carte dimpreună cu autorul ei au fost ținuți la indexul cenzurii vreme de aproape cincizeci de ani.
Actul editorial de acum se înscrie în amplul proces de restituire în contemporaneitate a istoriei românilor în unitatea și integralitatea ei._**
„Militant pentru drepturile culturale şi naţionale ale românilor bucovineni şi basarabeni, Ion Nistor a avut un merit incontestabil în reîntregirea ţării. Ca istoric, şi-a închinat întreaga activitate cercetării a numeroase probleme cu rezonanţă publică, cu scopul vădit de a oferi argumente temeinic documentate în sprijinul cauzei naţionale, în dezbaterile istorice, culturale şi politice ale vremii sale. În plan politic a avut o carieră marcantă, pe care, de asemenea, a dedicat-o unui singur scop: integrarea accelerată şi necondiţionată a provinciilor alipite în urma Unirii din 1918 în structura centralizată a statului şi încadrarea acestora în sistemul administrativ, cultural şi economic al regatului român. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ce a însemnat pierderea definitivă a celor două provincii de care era atât de ataşat, ocupaţia sovietică şi instaurarea regimului comunist au fost pentru Nistor momente de grea încercare — astăzi, o mărturie despre drama generaţiei care a făurit România Mare. Istoria Basarabiei este prima sinteză istoriografică românească referitoare la acest spaţiu. Deşi a fost interzisă în perioada comunistă, această carte rămâne — la o sută de ani de la Unire — la fel de valoroasă şi necesară.” (VIRGIL PÂSLARIUC)
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 68,71 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







