Subliminal
- Broșatformat
- 328pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2013apariție
Despre carte
Multă vreme, ipoteza existenţei unui nivel inconştient al minţii s-a bazat pe introspecţie şi pe supoziţii privind cauzele unor comportamente inexplicabile prin teoriile filozofice care puneau totul pe seama conştiinţei. Apariţia psihologiei experimentale a tăiat aripile acestor speculaţii nesusţinute de date observabile şi cuantificabile, provocând o adevărată fractură în domeniul psihologiei. În ultimele două decenii însă, dezvoltarea imagisticii cerebrale a făcut posibilă reluarea mai vechilor ipoteze în vederea testării lor empirice şi elaborării unor modele fiabile de funcţionare a psihicului uman.
Fascinat de aceste noi posibilităţi, fizicianul american Leonard Mlodinow şi-a abandonat temporar propriul domeniu, dar nu şi exigenţele specifice lui, şi s-a aplecat asupra ultimelor evoluţii din psihologie. Coroborând informaţiile oferite de imagistica funcţională cu cercetarea „clinică” a unor atitudini şi comportamente, el arată că existenţa inconştientului nu mai poate fi tăgăduită astăzi, când au fost identificate structuri cerebrale răspunzătoare de activitatea nivelului subliminal. Inconştientul se dovedeşte astfel mai puţin un „subsol” al instinctelor şi refulărilor, cât un nivel creator, capabil să ne întregească percepţia şi memoria lacunare şi, totodată, să determine distorsiuni în atitudinile şi comportamentele noastre. Deşi aflată la primii paşi, cunoaşterea lui reprezintă un imens câştig pentru înţelegerea noastră de către noi înşine şi o adevărată provocare pentru viitor.
Descoperă mai multe cărți scrise de Leonard Mlodinow
Dacă ți-a plăcut cartea Subliminal, scrisă de Leonard Mlodinow, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor O mai scurtă istorie a timpului , Humanitas Marele plan , Humanitas Revoluția emoțiilor , Bookzone
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 35,65 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.












