Securitatea (1948-1989). Monografie (Vol.2)
- Broșatformat
- 498pagini
- ~12 orelectură est.
- Românălimbă
- 2023apariție
Despre carte
„„Mâna înarmată a dictaturii proletariatului”, „Sabia și scutul” regimului, organul mereu „treaz în orice moment, în orice loc s-ar găsi” . Acestea au fost apelativele prin care chiar unul din cei mai importanți oameni ai regimului, de după 1965, Vasile Patilineț, desemna Securitatea – o instituție a cărei existență numără 41 de ani și care a avut perioade în care personalul său a depășit cifra de 22.000 de oameni.
Volumul de față, al doilea din seria celor trei dedicate monografiei Securității, reprezintă continuarea proiectului de cercetare al colectivului din cadrul Serviciului Cercetare Editare al C.N.S.A.S. concretizat, în primă fază, cu apariția, în 2016 a unui prim volum. Acesta a cuprins o prezentare sintetică a predecesorilor instituționali ai Securității, a evoluției structurii organizatorice, dar și o analiză a subordonării interne și externe a Securității. De asemenea, au fost evidențiate relațiile cu celelalte structuri de forță ale regimului comunist din România (Miliția, Trupele de Securitate, Justiția, Sistemul penitenciar și Ministerul/Departamentul Cultelor) dar și colaborarea cu instituții similare din alte state socialiste.”
Liviu Marius Bejenaru, Liviu Țăranu
Descoperă mai multe cărți scrise de CNSAS
Dacă ți-a plăcut cartea Securitatea (1948-1989). Monografie (Vol.2), scrisă de CNSAS, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Securitatea (1948-1989). Monografie (Vol. 1) , Cetatea de Scaun
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 88,91 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.







