Principesa Elisabeta și palatul său din București
- Broșatformat
- 300pagini
- ~8 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
„Cartea de față se ocupă de prințesa Elisabeta, dar pe nesimțite autorul mută atenția spre lucrurile materiale ce au înconjurat-o pe aceasta. Și o face într-o formă foarte atrăgătoare. Achiziționarea terenului din parcul național (gest rămas mereu discutabil), ridicarea palatului, înzestrarea lui, furnizorii, evenimente petrecute acolo – totul se desfășoară în fața cititorului. Punct de plecare spre vânători regale, loc de abdicare, în 1947, a Regelui Mihai I, mai apoi, după anii ’90, redevenit reședință regală, palatul Elisabeta din București dobândește sub pana lui Narcis Dorin Ion o personalitate aparte.
Urmărind-o pe prințesa Elisabeta în meandrele vieții, cu frumusețea ei rece, impersonală, calculată și bogată, constați odată în plus cât de complicată, dar și plină de învățăminte este istoria, cât de mult folos dobândești pentru înțelegerea vremurilor pe care le trăim.”
Acad. Georgeta Filitti
„Continuăm seria inițiată în vara anului 2024, la Editura Vremea, în colecția Planeta București, cu o monografie închinată unei insolite reședințe princiare din Capitală: Palatul Elisabeta, cunoscut astfel după numele ilustrei sale proprietare, principesa Elisabeta a României, fiica cea mare a regelui Ferdinand I și a reginei Maria, devenită regină a Greciei. Este o clădire cu valoare de monument istoric, emblematică pentru Capitala noastră, care a reușit – de-a lungul vremurilor, nu de puține ori tulburi – să își păstreze farmecul și caracteristicile arhitecturale și decorative. În plus, după un pasaj de peste cinci decenii de utilizare ca reședință de protocol (din 1949 până în 2001), Palatul Elisabeta și-a reluat firul istoriei regale prin noua destinație pe care a primit-o: reședință a regelui Mihai I al României și, astăzi, a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a principelui Radu al României.”
Narcis Dorin Ion
Descoperă mai multe cărți scrise de Narcis Dorin Ion
Dacă ți-a plăcut cartea Principesa Elisabeta și palatul său din București, scrisă de Narcis Dorin Ion, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Familii și conace boierești din Moldova , Vremea București. În căutarea Micului Paris , Vremea Reședințe boierești și monumente din Iași , Vremea
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 130,56 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















