Reședințe boierești și monumente din Iași
- Broșatformat
- 236pagini
- ~6 orelectură est.
- Românălimbă
- 2025apariție
Despre carte
„Muntean fiind, dar îndrăgostit din tinerețe de Iași, încerc și eu, în acest mod livresc, să ispitesc cititorul contemporan cu un fel de ghid sentimental al orașului, pretext de prezentare a unor monumente emblematice (alese subiectiv, firește), în cadrul unor fișe istorico-documentare ce constituie substanța acestei cărți. O parte a acestei lucrări o ilustrăm cu imagini de epocă foarte valoroase, reunite într-un album omagial – intitulat, simplu, Iașii, și decorat în cele patru colțuri cu cifrul regal – pe care municipalitatea i l-a dăruit regelui Carol al II-lea în anul 1933, cu ocazia vizitei pe care suveranul a făcut-o în capitala Moldovei. Albumul l-am descoperit în fototeca Muzeului Național Peleș, împreună cu alte prețioase fotografii de epocă, ilustrând diferite aspecte din timpul vizitelor pe care suveranii României – Carol I, Ferdinand I și Carol al II-lea – le‑au făcut la Iași, prilejuri de a asista la sfințirea unor biserici, de a vizita așezăminte culturale și instituții de învățământ, de a participa la inaugurarea unor monumente de for public, de a decora – la 1 noiembrie 1933 – orașul pentru contribuția avută în anii grei ai Primului Război Mondial ori de a-l vizita în momente de grea cumpănă (cum au fost inundațiile din 1932). Alte imagini de epocă ce ilustrează acest ghid al monumentelor ieșene provin din colecția personală a autorului și din Albumul general al României, de Alexandru Antoniu.”
Autorul
Descoperă mai multe cărți scrise de Narcis Dorin Ion
Dacă ți-a plăcut cartea Reședințe boierești și monumente din Iași, scrisă de Narcis Dorin Ion, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Familii și conace boierești din Moldova , Vremea București. În căutarea Micului Paris , Vremea Principesa Elisabeta și palatul său din București , Vremea
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 130,56 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.















