Procesul marii tradari nationale. Maresalul Antonescu in fata istoriei Vol. 1
- Broșatformat
- 608pagini
- ~15 orelectură est.
- Românălimbă
- 2022apariție
Despre carte
Primul volum cuprinde documentele de dinaintea începerii procesului public, celor de proveniență sovietică adăugându-li-se stenograme ale anchetelor efectuate în aprilie 1946 – la care au răspuns Ion Antonescu,Mihai Antonescu,Eugen Cristescu, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca, Ion Marinescu, Nicolae Mareș, generalii Constantin Tobescu, Constantin Pantazi,Pichi Vasiliu dar și Maria Antonescu, arestată și ea –, depozițiile altor martori, rechizitoriile acuzatorilor publici.
Stenogramele ofi ciale au fost dactilografi ate și apoi revăzutede acuzați care le-au corectat și au făcut comentarii pe marginea fi lelor, legate de exactitatea celor redate. În unele locuri textele lor fuseseră atât de modifi cate încât li se alterase total înțelesul. Astfel se creionează activitatea Mareșalului dinainte de aajunge conducătorul statului, relațiile sale cu mișcarea legionară, cu regele Carol al II-lea, relațiile româno-germane și întâlnirile cu Hitler și Ribbentrop, situația internațională României înaintea șiîn timpul războiului, dar sunt prezentate și subiecte controversate precum Armistițiul și ieșirea României din război.
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte nu o are în stoc momentan.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| BookZone | 46,40 RON58,04 RON−20% | Indisponibil |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








