Înţelepciunea lumii: Istoria experienţei umane a universului
- Broșatformat
- 400pagini
- ~10 orelectură est.
- Românălimbă
- 2012apariție
Despre carte
„În sensul în care îl folosesc, cuvântul „cosmologie” implică deci o deschidere spre antropologie. Este oare o violenţă impusă limbii? Mai rău, o tentativă de a reduce cosmologia la o simplă „viziune despre lume”, necesarmente subiectivă – indiferent că purtătorul acestei viziuni este un individ sau o societate?
Să remarcăm înainte de toate că sensul cuvântului „lume” este deseori antropologic. Putem constata că el serveşte din ce în ce mai mult la desemnarea unor realităţi umane. Va trebui să ţinem seamă de această evoluţie semantică, ea însăşi simptom al unei revoluţii în mentalităţi. Pentru noi, aşadar, „lumea” indică pământul în ansamblul lui, considerat ca locul în care sălăşuieşte omenirea, oikoumenē, ori societatea, adică o parte a acesteia, stratul social cel mai remarcabil (un „om de lume”); în sfârşit, cuvântul poate desemna un mediu („mica lume a lui Don Camillo”). Acest sens, fie că este sau nu impropriu, a devenit totuşi cel mai recurent. Fiindcă, în fond, noi nu mai folosim deloc cuvântul „lume” pentru a desemna o realitate fizică în calitatea ei de realitate fizică. În această utilizare, el este înlocuit într-o oarecare măsură de alte cuvinte, precum „univers” sau „cosmos”. Într-adevăr, ni se întâmplă să desemnăm nişte realităţi cosmice ca „lumea” sau „lumile”, la plural – exact atunci când evocăm „pluralitatea lumilor”. Însă nu facem acest lucru decât dacă respectivele realităţi sunt considerate drept locuibile de către umanitate ori sunt închipuite ca populate de fiinţe ipotetice care ar fi analoage oamenilor („războiul lumilor”). Ar trebui deci să tragem concluzia că uitilizarea metaforică a termenului a contaminat în asemenea măsură sensul propriu al cuvântului, încât acesta a devenit cu neputinţă de folosit?
De fapt, este necesar să vedem că termenul „lume” nu este liber de orice metaforă. Poate că nici nu există vreun cuvânt care să poată desemna ansamblul realităţii fizice fără să implice o optică determinată asupra acestuia. Am putea dovedei acest lucru pentru termenul „univers”, care pune accentul pe maniera în care ansamblul este orientat spre o unitate, ca şi cum ar fi focalizat asupra ei. Aici nu mă voi interesa decât de cuvântul „lume”. Îi vedem apărând caracterul metaforic dacă îl plasăm din nou la originile sale, fapt pentru care trebuie să fac un ocol în istorie.”
Sursă: Tact
Descoperă mai multe cărți scrise de Rémi Brague
Dacă ți-a plăcut cartea Înţelepciunea lumii: Istoria experienţei umane a universului, scrisă de Rémi Brague, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor Capodopera lui Dumnezeu și alte eseuri , Ratio et Revelatio Lecuind adevăruri luate razna , Ratio et Revelatio Modern cu moderație , Spandugino
Preț și disponibilitate
Singura librărie care vinde această carte o are în stoc.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| CartepediaCel mai bun preț | 44,50 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.








