Sensus Communis

„M-am întrebat, prietene, la ce te-ai gândit atunci când deunăzi te-ai mirat aşa de mult când s-a nimerit să-ţi vorbesc lăudând râsul. Se poate oare să mă fi luat drept o persoană atât de serioasă încât să fie în stare să dispreţuiască orice conversaţie de-acest fel? Sau ţi-era teamă că nu o să pot face faţă, dacă încercarea mi-ar fi fost hărăzită mie? Trebuie să mărturisesc că ai avut motiv destul de ezitare dacă m-ai crezut în străfundul meu un aşa încrâncenat, încât să nu fiu în stare să îngădui nici cea mai mică ironie asupra opiniilor mele. Aşa e, într-adevăr, cu mulţi. Tot ce ei cred a fi grav sau solemn socotesc că nu trebuie niciodată discutat afară de felul grav sau solemn, cu toate că cu ceea ce un altul apreciază drept grav sau solemn se mulţumesc să se poarte altfel şi sunt gata să ia în derâdere orice opinie ce nu le aparţine. Întrebarea e dacă acest lucru e drept sau nu, şi dacă nu ar fi corect şi rezonabil să fim la fel de deschişi cu părerile noastre precum suntem cu ale altora.” (Shaftesbury)