Rolul trecutului asupra prezentului. SUA, Romania si alegerile
- Broșatformat
- 120pagini
- ~3 orelectură est.
- Românălimbă
- 2020apariție
Despre carte
Nu putem reface istoria, dar este util să amintim aspectele trecutului pentru a înțelege și a interpreta prezentul, mai ales ținând seama că în 2020 americanii aleg membrii Congresului și președintele.
„Scopul acestei cărți este de a scoate în evidență importanța hotărârilor politice trecute, luate la un moment dat în vederea rezolvării unei situații dificile din perspectivă imediată, dar care au evoluat cu timpul în împrejurări grave pentru milioane de oameni. În speță, mă refer la urmările celui de Al Doilea Război Mondial, pe care le resimțim până astăzi, în 2020. Observațiile mele vizează istoria americană recentă și influența avută asupra celei românești.” — Simona M. Vrăbiescu Kleckner
Descoperă mai multe cărți scrise de Simona M. Vrăbiescu Kleckner
Dacă ți-a plăcut cartea Rolul trecutului asupra prezentului, scrisă de Simona M. Vrăbiescu Kleckner, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Compară prețurile
3 din 3 librării au în stoc această carte · economisești până la 23,14 RON alegând cea mai ieftină ofertă.
| Librărie | Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| Curtea VecheCel mai bun preț | 8,57 RON31,71 RON−73% | În stoc | Vezi |
| BookZone | 27,00 RON31,71 RON−15% | În stoc | Vezi |
| Cartepedia | 31,71 RON | În stoc | Vezi |
Prețurile și disponibilitatea sunt furnizate de librării și actualizate zilnic. Verifică prețul final la librărie înainte de a finaliza comanda.
Recenziile cititorilor vor apărea în curând
Lucrăm la adăugarea recenziilor verificate. Între timp, descoperă alte cărți recomandate sau salvează-o pentru mai târziu.










