Bucurestiul fanariot I

Abia în veacul fanariot devine Bucureştiul capitala necontestată a Ţării Româneşti. Devastat de războaie şi năvăliri parcă nesfârşite, îngenuncheat de stihii şi de molime periodice, oraşul izbuteşte să renască de mai multe ori din propria cenuşă, dobândind de-acum un aspect eclectic şi cosmopolit, deopotrivă oriental şi occidental. Oraş al credinţei, împodobit cu nenumărate biserici ce stârnesc uimirea călătorilor, dar şi oraș al deliciilor lumeşti, Bucureştiul domnilor fanarioţi (umili robi ai sultanului la Stambul, suverani atotputernici în Valahia) devine, graţie Academiei de la Sfântul Sava, o lumină a creștinătății din Imperiul Otoman.